cand-trebuie-sa-despodobesti-bradul-de-craciun,-de-fapt.-in-ce-zi-e-indicat-sa-faci-asta,-ca-sa-ai-noroc-tot-anul

Sărbătorile de iarnă sunt pe cale să se sfârșească, iar românii trebuie să știe că există o tradiție a despodobitului bradului de Crăciun. Dacă vrei să ai noroc în anul 2024, atunci trebuie neapărat să ții cont de ea.

Cei mai mulți dintre români obișnuiesc să împodobească bradul în Ajunul Crăciunului, respectând tradițiile și obiceiurile vechi. Unii, însă, preferă să îl facă mai din timp, pentru a se putea bucura mai mult de el.

Există, totuși, și o tradiție conform căreia trebuie să despodobești bradul până la o anumită dată. Asta dacă nu vrei să ai ghinion tot anul. Este vorba despre tradiția celor 12 zile de sărbătoare. Acestea încep de pe data de 25 decembrie și se termină 12 zile mai târziu, adică pe 6 ianuarie, de Epifanie (Bobotează). Așadar, dacă vrei să ai noroc în anul care vine, ar fi indicat să despodobești bradul până la această dată, indiferent dacă este vorba despre un pom artificial sau unul natural.

De ce este bine să pui o monedă în bradul de Crăciun

Pe lângă decorațiunile clasice, există și un element special pe care trebuie să-l punem în pomul de Crăciun: o monedă!

Moneda înfășurată în hârtie și legată cu ață roșie atrage norocul și bogăția. Potrivit tradiției, cei care respectă acest obicei vor fi răsplătiți cu un an nou plin de bucurii și realizări. Moneda devine astfel un simbol al începutului unui nou ciclu favorabil în noul an.

Moneda pusă în bradul de Crăciun nu vine doar cu prosperitate financiară, ci aduce și fericire și stabilitate în cămin. Se consideră că aceasta atrage energii pozitive și contribuie la crearea unei atmosfere armonioase în familie.

Cât curent consumă instalația de brad

Specialiştii recomandă utilizarea unei instalaţii de brad cu LED-uri. Aceasta poate reduce consumul de curent electric cu cel puţin 50% faţă de o instalaţie clasică.

Consumul instalației de brad variază în funcţie de mai mulţi factori, precum câte becuri are, cât o ţineţi pornită şi dacă are LED-uri sau becuri clasice. Trebuie, însă, să ştiţi că dacă aveţi o instalaţie pe bază de becuri clasice şi o ţineţi pornită continuu, timp de aproximativ două săptămâni, atunci factura va fi cât este consumul pentru întreaga locuinţă pentru o lună, potrivit Observator.

Pe de altă parte, o instalaţie pe bază de LED-uri presupune un consum mult mai mic, dar nu trebuie pornită mai mult de 10 ore pe zi.

SURSA FOTO: Social Media

Absolventă a Facultății de Filozofie și Știinte Politice, Master în Marketing politic și Comunicare. Redactor și reporter la Antena Stars,……

4.4/5 - (121 votes)