divort-soc-in-showbiz!-si-au-spus-adio-dupa-45-de-ani-de-casnicie
Rate this post

Meryl Streep şi Don Gummer divorțează după 45 de ani de căsnicie! Zvonurile rupturii dintre cei doi s-au amplificat în ultimii ani. Dar au fost întărite în momentul în care actrița de 74 de ani și-a făcut apariția singură la o gală.

S-au cunoscut în martie 1978, s-au îndrăgostit nebunește și și-au jurat iubire veșnică în urmă cu 45 de ani, atunci când au ajuns în fața altarului. Au împreună patru copii și cinci nepoți. Nimic nu prevestea, însă, ruptura dintre ei. Meryl Streep și Don Gummer formau unul dintre cele mai apreciate și longevive cupluri de la Hollywood.

Și-au spus ADIO după 45 de ani de căsnicie

Lucrurile au luat, însă, o altă turnură în ultima perioadă. Meryl Streep și soțul ei au apărut ultima dată împreună acum cinci ani, la gala premiilor Oscar. În 2017, potrivit presei internaționalei, cei doi au ales să trăiască separat. Aparițiile împreună erau din ce în ce mai rare și se pare că divorțul a fost amânat de ambii soți, în speranța că vor ajunge la o reconciliere. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat.

m4
Meryl Streep și Don Gummer divorțează (sursa FOTO: Social Media)

Astăzi, 23 octombrie, purtătorul de cuvânt al actriţei a confirmat despărţirea. Don Gummer şi Meryl Streep s-au despărţit în urmă cu mai bine de 6 ani, şi, chiar dacă ei vor ţine mereu unul la celălalt, au hotărât să ducă vieţi separate”.

Cu toate astea, actrița poartă în continuare verighetă. Vineri a apărut cu această bijuterie la premiile decernate în fiecare an de fundaţia prinţesei moştenitoare a Spaniei, prințesa de Asturia.

Cum s-au cunoscut Meryl Streep și Don Gummer

Cu numai câteva săptămâni înainte de a-şi întâlni jumătatea, în 1978, Streep se afla la căpătâiul actorului John Cazale, iubitul ei de doi ani, care şi-a dat ultima suflare chiar în braţele ei.

Imediat după moartea lui Cazale, Meryl Streep s-a dus în Canada pentru a sta la o prietenă, iar, la întoarcerea în New York, a fost evacuată din apartamentul în care locuise cu iubitul ei. Fratele actriţei, Harry, a venit imediat s-o ajute pe Meryl şi a adus cu el un prieten, pe Don Gummer.

Acesta tocmai se pregătea să plece din ţară și i-a propus lui Meryl să stea în apartamentul lui din Soho cât timp era el plecat. În perioada care a urmat, cei doi au ţinut legătura prin scrisori şi s-au apropiat tot mai mult. Întors în ţară, Don n-a pierdut timpul şi a cerut-o de soţie pe Meryl. Ceremonia nupţială a avut loc în curtea casei părinţilor ei de pe Insula Mason, Connecticut.

SURSA FOTO: Social Media

Absolventă a Facultății de Filozofie și Știinte Politice, Master în Marketing politic și Comunicare. Redactor și reporter la Antena Stars,……