exclusiv-|-alin-oprea,-fascinat-de-sotia-lui!-cum-au-petrecut-valentines-day!-pentru-mine-cel-mai-frumos-cadou-este-medana!

Alin Oprea și soția lui, Medana, sunt nedespărțiți! Se iubesc ca în povești și profită de fiecare clipă pe care o petrec împreună! reteteleluinicolai.ro.ro a aflat ce au făcut cei doi de Ziua Îndrăgostiților, cum au petrecut, cât de des își declară dragostea și își spun „Te iubesc”. Cei doi soți au plănuit deja și o vacanță super romantică de Ziua Femeii. Vor merge în Italia și sunt deja nerăbdători să își poarte iubirea și acolo. Avem, în exclusivitate, și cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care Alin Oprea i-a făcut-o soției sale!

Alin, cum merge relația ta cu Medana? Este luna iubirii. Mai e nevoie de alte “artificii” ca să vă arătați sau demonstrați dragostea?

Relația cu soția mea, Medana, este la fel de bună ca la început. Am ajuns la o liniște și la un confort mental pe care mereu mi le-am dorit. Pot spune că am în sfârșit viața la care am visat mereu.
Eu cred că în acești 6 ani de relație ne-am demonstrat suficient unul celuilalt iar dovada cea mai evidentă a fost atât căsătoria civilă cât și căsătoria religioasă. Asta spune totul.

Alin Oprea, fascinat de soția lui!

Cum ați petrecut de Valentine’s Day?

Medana încă nici nu știe dar urmează să-i fac o surpriză. Am sărbătorit Valentine’s Day la un hotel superb în Baia Mare, hotel Diafan. Legenda spune că acum 600 ani a existat un laborator de alchimie aici și e locul unde a fost preparată poțiunea băută de Julieta (romanul Romeo și Julieta). Cei inițiați și cei ce cred cu adevărat în magie, își vor găsi dragostea adevărată! Am petrecut alături de nașa noastră, Sorina Pintea, care a organizat o petrecere cu acest prilej.

Obișnuiți să vă faceți cadouri și cu această ocazie specială? Sunteți mai mult pentru Valentine’s Day sau sărbătoriți iubirea de Dragobete?

Pentru mine cel mai frumos cadou este Medana. Prezența ei îmi este suficientă și mă bucur de fiecare dată când o am alături de mine. Legat de cadouri, nu prea știu eu ce să îi cumpăr, dar și le alege ea singură, chiar azi știu că i-au ajuns două servicii de cafea Fragonard, o bombonieră și niște piese de colecție superbe, pe care urmează să merg să le ridic înainte să pornim la drum.

Cum au petrecut Valentine’s Day!

Medana îți gătește toate bunătățile! O să aveți parte de un meniu special cu ocazia Zilei Îndrăgosțiților?

Gătește, spre surprinderea și fericirea mea, extraordinar de bine. Am avut parte de un meniu special pregătit la restaurantul Shakespeare unde am sărbătorit Valentine’s Day. Cu toate astea ea a gătit de cum s-a trezit. La ora 6.30 deja era cu cratițele pe foc. A făcut o mâncare cu mazăre și carne, un spanac delicios și mămăliguță cu brânză, pentru că mama este deja cam în vârstă și Medana se ocupă de meniul ei. A gătit ceea ce știe că îi place mamei mele și pentru 2-3 zile stăm liniștiți, știind că e asigurată cu mâncarea.

Cât de schimbat ești de când te-ai căsătorit?

Eu sunt alt om, nu doar de când m-am căsătorit ci de când a apărut Medana în viața mea. Totul s-a schimbat radical. Am învățat că se poate trăi nu doar supraviețui, în cuplu. Că te poți bucura de viață alături de femeia iubită.

Dacă ar fi să-i faci acum soției tale o declarație unică de dragoste cum ar suna?

„Ești armonia cea mai frumoasă din viața mea pentru care pot cânta iubirea în ritmul inimii. M-ai învățat să iubesc dar mai ales să mă iubesc. Ești totul meu și binecuvântarea vieții mele!”
Cele mai frumoase declarații de dragoste i le fac de obicei prin mesaje scrise. La începutul relației, timp de un an jumate, în fiecare noapte la ora 00.00 îi scriam „Te iubesc” și îi trimiteam o melodie de dragoste. Chiar și acum mai fac asta când sunt plecat și văd că este miezul nopții.

„Pentru mine cel mai frumos cadou este Medana!”

Soția ta merge cu tine peste tot la evenimente? Te simți mai în siguranță dacă te însoțește?

Îmi face o mare plăcere și o mare bucurie să o văd în primul rând. Când am evenimente ea mereu primește mesaje în privat de la doamne care o iubesc și care își doresc să o vadă. Când nu vine acestea sunt foarte dezamăgite. Susținerea ei contează enorm pentru mine. Când nu o am alături parcă sunt fără o mână. Nu îmi place deloc și nici nu rămân cazat peste noapte, urc în mașină și plec acasă, chiar dacă am de condus 500 de kilometri.

La ce nivel a ajuns dragostea voastră acum? Ai găsit armonia perfectă?

Nu cred că dragostea noastră are un alt nivel, pentru că nivelul a fost mereu la cote maxime. Dar are cu siguranță o zonă de echilibru și o zonă de confort mult mai mare.

Cum vă răsfățați de obicei? Cine este cel mai romantic dintre voi?

Noi doi trăim în armonie unul cu celălalt. Simt că sunt ca într-o lună de miere permanentă și tare mult mi-aș dori ca acest aspect să nu se schimbe în viitor.
Amândoi suntem romantici, asta ne-a și apropiat. Dovadă că eu compun melodii iar ea scrie poezii și chiar este apreciată de profesioniști consacrați.

Alin Oprea, declarație de dragoste

Cine spune cel mai des “Te iubesc”?

Cred că balanța atârnă egal aici. De foarte multe ori ne spunem exact în același timp. Și nu doar „Te iubesc” ci multe alte cuvinte și gânduri care ne trec prin minte în aceeași secundă. La începutul relației eram efectiv uimit. Parcă eram unul și același.

Cât de ocupat ești în perioada asta cu evenimentele artistice? Cum arată programul tău?

Din fericire programul meu este deja unul foarte aglomerat. Am sesizat că pentru anumite date ale anului am avut foarte multe solicitări, ceea ce este îmbucurător. Urmează să am o serie de evenimente și în afara țării.

Urmează și o vacanță romantică?

Da, va urma în luna martie, de Ziua Femeii, în Italia,  unde voi și cânta alături de nașa noastră, Maria Dragomiroiu, la Padova. Avem mici detalii de pus la punct pentru că Medanei i s-a propus de către editorul ei, doamna Nadia Farcaș de la editura Ecou Transilvan să facă o lansare de carte tot în Italia, doar că la Roma. Cu această ocazie vom rămâne câteva zile în plus să ne bucurăm de un mic concediu în care ne va însoți și fetița Medanei, Daria, pe care o vom sărbători acolo, urmând ziua ei de naștere chiar în acele zile.

Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității „Spiru Haret” și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest……

4.4/5 - (52 votes)