exclusiv-|-dan-negru-promite!-cu-ce-se-gandeste-sa-revina-in-forta-regele-revelioanelor:-nu-ar-fi-corect

Dan Negru Revelion 2024. Au început glumele despre Revelionul lui Dan Negru! Celebrul prezentator TV e însă pregătit! Atât de pregătit încât poate că a devenit nostalgic și ne va face la un moment dat o surpriză! Până atunci însă, Dan Negru a oferit un interviu exclusiv pentru reteteleluinicolai.ro.ro, așa, ca de sfârșit de an! Adică magic!

Despre televiziune, Revelione, politică, salarii, vedete, podcasturi și, de ce nu, ce ar fi dacă s-ar face chiar un film despre viața lui! Dar acest capitol pare să rămână închis, cel puțin deocamdată!

Dan, e al doilea an în care nu va mai avea farmec Revelionul fără tine! Vor începe din nou glumele referitoare la Revelionul lui Negru! Ce zici despre asta? E ca un fel de “Împodobește, mamă, bradul!” al lui Fuego?

Văd deja că e ticsit online-ul cu astfel de glume. Și inboxul meu de mesaje e ticsit cu întrebări despre Revelion, primesc vreo 40-50 de mesaje pe zi despre Revelion. Uite, îți garantez că într-un an, cândva, când nostalgia va fi puternică, o să revin. România are cu totul 100 de ani și din secolul ăsta pe care îl are România, eu un sfert am făcut Revelioane.

Nu ți-e dor de filmările cu Florin Piersic de Crăciun în Dubai?

Când mi-e dor de Florin, îl sun. Vorbim la telefon. Mă bucur că a rezistat tentației de a nu se duce la sutele de emisiuni, interviuri, talk show-uri, podcasturi, că nu e un “atârnător” de microfoane. Așa sunt numiți cei ușor accesibili. Îl copiez și eu în atitudinea asta, refuz să apar oriunde, cu orice preț. M-a sfătuit așa de multe ori și i-am ascultat sfatul. Ba chiar, atunci când refuz emisiuni sau interviuri, dau vina pe el.

Revelion ai filmat însă pentru Chișinău! S-a scris că iar te-ai umplut de bani! Așa e?

La zgârcenia mea proverbială n-o să mă creadă nimeni dacă spun că nu am negociat niciodată financiar cu angajatorii mei. Întreba-i pe cei de la Antena 1 și-ți vor confirma că nu negocierea financiară a contat vreodată în relația noastră. Și cei de la Kanal pot confirma că nu am negociat deloc banii din contracte. Îmi place să fac televiziune și am câștigat mai mult prin longevitate decât prin negocierea financiară.

Dan Negru Revelion 2024

Probabil când o să aflăm exact salariile lui Esca și lui Măruță o să descoperim exact și câți bani făcea Negru cu Revelioanele de la Antena 1!

Nu ar fi corect să fiu eu cel care divulgă suma dar m-aș bucura dacă televiziunile ar desecretiza banii pe care noi îi câștigăm. Sigur că sunt mulți în comparație cu cei mai mulți români dar sunt departe de adevăr. Așa e și cu showbizul românesc care de departe pare o poleială dar de fapt el e rupt în fund. Sunt multe imagini false în România, multe fake news pe care greu mai poate cineva să le demaște. Salariul lui Negru sau al lu’ Esca sunt astfel de fake news-uri.

Ne-a ajutat longevitatea și faptul că în anii 90-2000 puteai să faci ceva cu banii câștigați în televiziune. Azi, televiziunea nu mai e principalul factor de informare, azi un youtuber mediocru câștigă mult mai mult decât un prezentator TV excelent. Și nu la noi e așa, e în toată lumea.

Teo Trandafir vine tare din urmă cu un super podcast! Tu ai apelat la Selly și Dorian Popa să te învețe care e treaba cu social media și Youtube-ul! Când te lansezi în podcasturi? Poate le iei fața, din nou, tuturor!

Am un canal de Youtube care are 90 k de urmăritori și unde am făcut seria “Legendele”, interviuri limitate cu Piersic, Zamfir, Ilie Năstase, Vișan, Tudor Gheorghe etc. Dar acolo m-am oprit pentru că nu cred în ideea de a face interviuri oricum, cu oricine. M-a mirat însă oferta de a-mi cumpăra canalul de Youtube, probabil cei 90k de urmăritori.

Am aflat că e o vânătoare de urmăritori și de achiziții a canalelor de YT care au urmăritori. Nu l-am vândut și cândva o să le ofer ceva celor 90k de urmăritori de pe canalul meu de YT. Dar nu cred prea mult în interviuri. E o inflație și genul ăsta va dispărea în câteva luni. Degeaba ai podcast dacă̆ nu ți-l vede nimeni, degeaba ai emițătoar dacă̆ n-ai receptor. Online a dat posibilitatea oricui să emită. Dar nu toți sunt recepționați.

Ți-ai preconizat retragerea din televiziune la un moment dat sau atâta timp cât prezinți producții de succes rămâi acolo unde faci performanță?

Acu’ vreo 20 de ani, aveam vreo 30, și deja eram considerat bătrân și eram întrebat când mă retrag. Larry King era anonim la 50 de ani, abia la 52 și-a început cariera în TV. La noi n-avea nicio șansă. O să rămân în picioare ca un reproș celor care promovează discriminarea de vârstă în România. TV-urile românești și-au pierdut credibilitatea și din cauza discriminării de vârstă. Suntem singura țară europeană unde știrile sunt prezentate de fete de 20 de ani, multe dintre ele nu știu unde e Ucraina sau Palestina pe hartă. Știrile TV de la noi seamănă cu un podium de parada modei. De asta și-au pierdut credibilitatea. În lumea civilizată a televiziunii, știrile sunt prezentate de oameni maturi, credibili.

Știu că îți place Egiptul și mergi des acolo de sărbători! Tot acolo vei petrecere Crăciunul sau Revelionul acestui sfârșit de an?

Cred că nu contează unde ci cu cine îți petreci sărbătorile. Încerc să îi am pe ai mei alături. Asta contează!

Copiii tăi sunt foarte cuminți și nu îi expui des! Ai avut cerințe mari de la Moș Crăciun pentru anul acesta?

Copiii mei își trăiesc copilăria liniștiți. I-am lăsat să facă asta. O agenție de publicitate i-a oferit Darei un rol într-o reclamă și m-a bucurat când, de bună voie, nici n-a vrut să audă. I-am crescut să stea departe de poleiala showbizului. Mi-ar plăcea să fie oameni buni. Pe un om bun, nu-l învinge nimeni în viață.

Dan Negru Revelion 2024

Ce amintiri ai cu Dan Negru mic, de Crăciun, din copilărie? Ce îți lipsește cel mai mult de atunci de sărbători?

Îmi lipsesc tata, bunica, moș Pali, așa îi spuneam bunicului meu. Îmi lipsesc oamenii. Stați lângă ai voștri de sărbători. Am multe amintiri din Crăciunul copilăriei mele. Am avut o copilărie liniștită, fericită, am fost singur la părinți și locuiam într-o casă cu bunicii mei, deci eram răsfățatul familiei.

Care este cel mai de preț sfat pe care l-ai dat până acum celor doi copii ai tăi?

Copiii ne copiază gesturile, viața, vorbele. Sfaturile sunt mai puțin importante, contează că viața pe care o trăim lângă ei să fie una frumoasă. Ei o vor copia pe mai departe în viața lor. E mai important să le arătăm cum trăim decât să le spunem asta.

Foarte multe vedete s-au apucat de imobiliare în ultima vreme. Giulia Nahmany, Nadir, Dorian Popa. Ce sfaturi ai să le recomanzi în acest sens pentru ca să le meargă afacerile și vânzările strună?

România încă mai are de crescut în imobiliare, suntem înconjurați de țări slab cotate imobiliar, Moldova, Ucraina, Bulgaria, Serbia sunt vai de capul lor imobiliar și singura țară puternică imobilar din vecinătate e Ungaria. Încă mai e de crescut în România imobiliar. Sfatul ar fi să nu ascultați de sfaturile date de specialiști, site-uri, emisiuni, articole. Toate sunt plătite de moguli imobiliari care vor să influențeze piața. Judecați cu mintea voastră.

Te-a întristat vestea că și Dorian Popa a consumat Cannabis? Crezi că este de condamnat?

Dorian e un prieten admirabil. Dar nu știu multe despre întâmplarea lui. Eu cred că va avea puterea să se implice în lupta împotriva acestei nenorociri. Pe noi, când eram elevi, ne căutau de păduchi. Pe elevii de acum îi caută de droguri.

Știu că de-a lungul timpului ai primit mai multe propuneri de a intra în politică și nu te-ai lăsat înduplecat! Mugur Mihăescu, Ramona Bădescu, Monica Iagăr sunt deja în AUR, un partid care a luat amploare. Vei sta departe de politică și în 2024, anul alegerilor?

Uneori primesc pe sub mână sondaje din interiorul unor partide și mă miră să văd că eu exist în acele sondaje politice ca încredere. N-am ce să caut acolo. Societatea trebuie să aibă și voci independente care să vorbească fără să fie implicate politic. Oricine are vreo părere înseamnă că e vândut politic, asta e greșeala noastră de gândire. Nu mă interesează politica, nu mă pricep, nu-mi place, nu vreau. Dar o să am mereu opinii despre lumea în care trăiesc. Și voi fi mereu contra curentului. Doar peștii morți sunt duși de val…

Dan Negru Revelion 2024

Care e cea mai tare afacere făcută cu cap de Dan Negru, din care ai scos și cel mai mare profit și nu ai regretat investiția?

Nu sunt vreun afacerist, nu mă pricep la asta. Dar mă bucur că investițiile mărunte în imobiliarele anilor 90/2000 m-au ajutat să nu fiu nevoit să fac azi televiziune pentru bani, să pot să fac TV din plăcere.

“Să generalizăm și geniile, nu doar lichelele!”, spui într-o postare de pe Instagram, în care vorbești despre șpăgi! Care este cea mai mare supărare a ta legată de ceea ce nu se face corect în țara ta în care te-ai născut?

Arghezi avea dreptate când spunea că “România nu e o țară, e o afacere.” Asta ne urmărește și acum. Suntem săraci și încercăm să devenim bogați cu orice preț.
Pe tura mea nu se vor îndrepta lucrurile dar sper că generația copiilor mei îl va contrazice pe Arghezi.

S-a gândit vreodată Regele Revelioanelor să facă un film despre viața lui, pe care să-l producă și regizeze și în care să joace rolul principal?

Ne lipsește multora smerenia și cumsecădenia. Acu’ vreo doi ani, un regizor din Cluj mi-a propus să facem un film în care să-și joace propriul rol toți cei care au trecut prin viața mea, de la Piersic la Dorian și eu să fiu personajul principal, jucându-mi propriul rol. I-am mulțumit omului, încă am scenariul lui pe mail, dar atunci m-am convins că̆ n-avem limite. Nu s-a făcut niciun film despre Henri Coandă dar vrem să facem unul despre Dan Negru, suntem duși cu pluta…

Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității „Spiru Haret” și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest……

4.5/5 - (57 votes)