exclusiv-|-elena-marin,-primele-declaratii-dupa-eliminarea-de-la-survivor-all-stars.-ce-regrete-are:-o-aventura-neasteptat-de-scurta

Elena Marin a oferit primele declarații, în exclusivitate, pentru reteteleluinicolai.ro.ro, după eliminarea de la Survivor All Stars. Ce regrete are și ce planuri are pe mai departe.

Elena, o aventură mai scurtă de această dată, dar cu siguranță intensă. Cum a fost pentru tine acest sezon?

O aventură neașteptat de scurtă, abia mă adaptasem, abia pornisem motoarele. Până la urmă, s-a dovedit a fi un dezavantaj faptul că am intrat după o săptămână, pentru că toți ceilalți erau deja reobișnuiți cu traseele și condițiile, iar primele zile, oricât de pregătit ai veni, nu poți să zbori pe traseu. Mă bucur că am stat departe de accidentări și că mi-am demonstrat ce mi-am propus.

Elena Marin, primele declarații după eliminarea de la Survivor All Stars

Ce ai simțit când ai ajuns la Duel? Te-ai gândit vreo secundă că ai putea fi eliminată?

Normal că iei în calcul eliminarea, atunci când ajungi la duel. Am fost pregătită pentru orice, de când am acceptat să particip. Știam că băieții vor nominaliza, în principal, fetele, eram deja obișnuită cu asta, nu mă așteptam să se fi schimbat ceva, dar nu sunt supărată. Simt că viitorul îmi rezervă ceva mai bun.

Cum te-ai înțeles cu membrii echipei tale? Care era atmosfera la Faimoși?

Nici rău, nici bine. Am venit hotărâtă să îmi văd de treaba mea, și totodată, să nu las loc nimănui să mi se urce în cap. Eu sunt o fană înrăită a bunului simț și așa o să rămân, nu pot să îți zâmbesc în față și apoi să te înjunghii pe la spate, nu am „capacitatea” asta. Și o numesc așa pentru că, în ziua de azi, din păcate, lucrul ăsta devine o calitate, ceea ce e trist. Atmosfera în tabăra Faimoșilor e ciudată, miza mare își spune cuvântul și dărâmă, zilnic, principii.

Primele declarații după eliminarea de la Survivor All Stars

Ai vreun regret după această participare?

Nu. Regretele nu sunt bune, te țin pe loc. Învăț din fiecare experiență pe care o trăiesc și asta e cel mai important. Viața ne oferă lecții în fiecare zi, totul depinde de fiecare dintre noi, dacă învățăm sau nu. Survivor e o lecție importantă, din care am învățat multe și prin intermediul căreia m-am dezvoltat ca om. Spre exemplu, am învățat să pierd cu fruntea sus, să nu mă las doborată de eșecuri. Sunt optimistă și gândesc că mereu e loc de mai bine. Când o ușă se închide, o alta se deschide, trebuie doar să fii pozitiv.

Ce planuri ai pe mai departe?

Planurile mele de viitor sunt canalizate, în principal, pe școala mea de dans „Elena Marin Dance School”, pe care am deschis-o relativ recent, în zona Pipera, și care este dedicată atât copiilor, cât și tuturor iubitorilor de dans, indiferent de vârstă. Este un proiect solicitant, având în vedere că toate cursurile de dans sunt susținute exclusiv de mine, dar cred foarte tare în visul meu, iar asta îmi dă putere. Pentru mai multe detalii, vă aștept pe instagram la @elena.marin.dance.school

În rest, sunt mereu deschisă la propuneri pentru proiecte solide, serioase, ambițioase. Cine mă cunoaște, știe că îmi place munca, aleg întotdeauna drumul greu, dar drept.

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În……

4.5/5 - (13 votes)