exclusiv-|-radu-andrei-tudor,-despre-familie-si-viata-de-jurnalist.-cum-a-petrecut-sarbatorile-de-iarna-si-ce-isi-doreste-pentru-2024

Radu Andrei Tudor a vorbit, în exclusivitate, pentru Ciao.ro, despre familie și viața de jurnalist. Cum a petrecut sărbătorile de iarnă și ce își dorește pentru 2024 ne-a dezvăluit gazda știrilor de la Kanal D2.

Cum ai început cariera în jurnalism și ce te-a inspirat să devii prezentator de știri?

Am devenit prezentator de stiri dintr-o intamplare. Eu prezentam pe atunci o emisiune pentru adolescenti, la un post TV local din Piatra Neamt si, in paralel, faceam si radio. Intr-o zi, persoana care trebuia sa prezinte stirile nu a putut veni la munca. Eram la radio si l-am rugat pe tata sa vina sa imi aduca repede o camasa, am intrat sa prezint stirile. Dupa acea seara, conducerea televiziunii a decis sa faca inca un jurnal de stiri, de la ora 22:30, pe care sa il prezint eu, pentru ca probabil le-a placut cum m-am descurcat. Eram inca la liceu, destul de tanar pentru a prezenta stiri. Apoi am inceput sa iubesc mai mult stirile decat zona de infoteinment, m-am regasit mai mult in rigurozitatea si acuratetea stirilor.

Radu Andrei Tudor, despre familie și viața de jurnalist

Care sunt momentele sau reportajele care ți-au adus cea mai mare satisfacție în cariera ta până acum?

Interviurile portret mi-au adus mari satisfactii. In sufletul meu port doua interviuri cu Draga Olteanu Matei, pe care le mai privesc din cand in cand, atunci cand mi se face tare, tare dor de ea. Un moment intens a fost acum recent, pe 2 aprilie, anul acesta, cand m-am aflat pentru prima oara la pupitrul NEWSTIME, era ziua lansarii Kanal D2.

Toate momentele in care am prezentat breaking news au fost intense, pentru ca sunt un jurnalist riguros si nu am dorit sa dau o nota senzationala, ci sa informez concret si corect. Sunt momente cu multa incarcatura, trebuie sa fii disciplinat in ceea ce transmiti.

Cum ai petrecut perioada sărbătorilor? Ai tradiții sau obiceiuri specifice?

In ultimii doi ani, perioada aceasta presupune si viata de familie, pe langa munca. ???? Cand lumea petrece, de obicei noi, jurnalistii, suntem la datorie. Acum timpul il impart intre familie si munca. Imi place foarte mult sa am seri in care sa ma uit la filme, pentru ca nu am timp in restul anului sa fac acest lucru, imi iau „doza” de filme. Am mers la Piatra Neamt, la parinti. Un obicei la care tin este ca la momentul impodobirii bradului. Incerc in seara respectiva sa ii am alaturi de mine, fie si doar pentru o jumatate de ora, pe toti cei apropiati, care sa puna cu mana lor un glob in pomul de Craciun.

Cum a petrecut Radu Andrei Tudor sărbătorile de iarnă și ce își dorește pentru 2024

Există vreun moment din cariera ta în jurnalism în care ai avut o experiență deosebită în timpul sărbătorilor?

Da, la un moment dat, in timp ce prezentam stirile, fara sa stiu dinainte sau sa fiu pregatit, in studio a intrat Mos Craciun. L-am vazut cu privirea si l-am invitat la pupitru, sa ia loc pe scaunul de prezentator. A fost un moment frumos, de vreo 3 minute, iar faptul ca nu a fost nimic regizat a facut acest moment sa fie unic.

Ați avut tradiții specifice sau planuri deosebite pentru perioadă Sarbatorilor?

Am pastrat traditia drumurilor catre casa parintilor. Imi place sa conduc, sa strabat tara in perioada Sarbatorilor, pentru ca ma bucura enorm prezenta familiei, revederea oamenilor dragi pe care poate nu i-am mai vazut de cateva ori. Imi iau multa energie de la ei.

Care sunt cele mai așteptate momente pentru tine în perioada Sărbătorilor? Ați avut obiceiuri sau activități preferate?

Momentul lui Mos Craciun pentru fiul meu David Andrei devine momentul principal. Am facut antrenamentul cu Mos Nicolae si am vazut cum reactioneaza cel mic, care a fost foarte cuminte si a primit multe cadouri. Este un proces intreg si impodobirea bradului, a casei, se desfasoara pe durata a cel putin trei zile. Traditiile tin, asa cum spuneam, mai mult de familie, de a fi impreuna cu cei dragi si de a ne bucura de momente in care zambim si ne incarcam unii de la ceilalti cu energie frumoasa.

Ce înseamnă pentru tine sărbătorile de iarnă în context familial?

Sarbatorile de iarna sunt un prilej de a sta la povesti mai mult decat ne permitem sa facem atunci cand suntem extrem de ocupati si prinsi cu cotidianul. Avem mai mult timp pentru a fi impreuna unii cu ceilalti. Vreau sa ii creez multe amintiri frumoase fiului meu, cred ca acestea sunt extrem de importante pentru „bagajul” cu care pleaca el in viata, sunt foarte atent la aceste lucruri. Pe asta ma focusez foarte mult, mai ales ca acum a mai crescut si cred ca intelege ceva mai mult si imi doresc sa aiba niste sarbatori de neuitat.

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În……

4.6/5 - (114 votes)