iuliana-marciuc-si-adrian-enache-s-au-despartit.-care-a-fost-motivul:-certurile-noastre-mici-sunt

Unul dintre cele mai longevice cupluri mondene, Iuliana Marciuc și Adrian Enache au învățat cu timpul cum să gestioneze certurile din relație. Chiar dacă asta a însemnat, într-o perioadă, să stea deoparte unul de celălalt. 

Întrebată despre despre felul în care gestionează certurile în relația ei cu Adrian Enache, Iuliana Marciuc a mărturisit că a folosit mai multe metode de-a lungul anilor. Iar una dintre ele a implicat în trecut inclusiv o despărțire… pentru o perioadă.

Poate o să te mire, dar certurile mici despre care vorbești sunt foarte rare în familia noastră. De obicei, se mai iscă din contraziceri pe subiecte care țin de profesia noastră. Dacă ar fi să vorbesc despre o perioadă mai lungă în care am stat supărați… poate a fost aceea în care fiecare a avut nevoie să se regăsească”, a declarat aceasta pentru viva.ro.

Unul dintre ingredientele pe care cei doi le folosesc ca să mențină aprinsă flacăra pasiunii sunt complimentele, dar și surprizele pe care și le fac reciproc.

Fiecare respectă libertatea celuilalt, suntem persoane foarte independente și am învățat să trăim unul cu celălalt. Am învățat și că iubirea se întreține și permanent avem grijă de ea. Chiar dacă sentimentele se mai transformă în timp, am fost avantajați, pentru că ele ne-au sudat și mai mult relația. Pe lângă iubire, există o admirație și un respect față de ceea ce face celălalt și care ne face permanent să mergem mai departe. Mai e și faptul că Adrian vrea de fiecare dată să surprindă și m-a învățat și pe mine. În relația noastră nu există monotonie”, a mai mărturisit vedeta TV pentru aceeași sursă.

De ce nu s-au căsătorit Iuliana Marciuc și Adrian Enache

Împreună de peste 25 de ani, Iuliana Marciuc a mărturisit adevăratul motiv pentru care ea și Adrian Enache nu s-au căsătorit. Asta deși cei doi își împart viața de un sfert de secol.

Nu știu cine sunt acei mulți care ne dădeau puține șanse pentru că, de foarte multe ori, prietenii din jur ne spun: „Haideți să ne mai întâlnim ca să ne mai hrănim și noi cu povestea voastră de iubire!. Îmi amintesc că mulți ne căutau anturajul pentru că le plăcea cum ne comportăm unul cu celălalt. 

Și același lucru se întâmplă și acum. Noi am înțeles că dragostea se întreține cu grijă și atenție, cu surprize de ambele părți și cu lucruri mici care pot aduce bucurii mari. Sigur și cu respect, admirație și multă iubire!”, a povestit celebra prezentatoare TV.

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În……

4.4/5 - (127 votes)