plantele-care-indeparteaza-plosnitele-din-casa.-poti-scapa-rapid-de-insectele-nedorite

Dacă ai probleme cu insectele, în special cu ploșnițele, venim în ajutorul tău cu un truc eficient. Există mai multe plante care pot fi de mare ajutor în lupta aceste gângănii. Află în rândurile de mai jos despre ce este vorba.

Insectele pot intra foarte uşor în casa ta şi, la fel de uşor, se pot înmulţi, dacă nu scapi repede de ele. Potrivit specialiştilor, există câteva plante care vor ține ploșnițele la distanță. Dacă te întrebi cum, ei bine, aceste plante conţin anumite substanţe care ţin la distanţă ploşniţele.

Plantele care îndepărtează ploșnițele din casă

Lavanda este una dintre plantele care poate funcționa ca un repelent natural. Un truc eficient poate fi şi uleiul esențial de lavandă.

Și menta poate ține la distanță ploșnițele dar și alte insecte enervante. Mirosul ei puternic nu este plăcut insectelor și de aceea ar fi bine să ai această plantă în casă.

O altă plantă cu miros intens care poate ține la distanță ploșnițele este rozmarinul. Pune această plantă în zonele în care ploșnițele ar putea să intre în casă şi vei vedea imediat rezultatele.

Altă plantă ce poate fi de folos împotriva ploșnițelor este sunătoarea. O idee bună ar fi să plantezi sunătoare în jurul casei.

dvseefcw
Rozmarinul poate ţine insectele la distanţă

Cum să scapi de ploșnițe de pat

Daca vă pregătiți să plecați în concediu și nu vreți să vă întoarceți cu câteva ploșnițe acasă, puteți utiliza săculeții cu plante uscate pentru a fi siguri că aceste insecte nu vă vor urmări și acasă.

Pentru a face un săculeț, aveți nevoie de o ceașcă de frunze uscate de eucalipt, jumătate de ceașcă de rozmarin uscat, jumătate de ceașcă de muguri de lavandă uscați și 10 cuișoare uscate.

O soluție făcută în casă pe care o veți pulveriza peste tot este iarăși o soluție extrem de bună. Pentru a o prepara aveți nevoie de o cană cu apă, 10 picături ulei esențial de lavandă, 10 picături ulei esențial de rozmarin, 10 picături ulei esențial de eucalipt și 3 picături de ulei esențial de cuișoare.

O soluție folosită și de bunica noastră sunt și frunzele verzi de fasole, acestea se pun sub saltele, perne, prin dulapuri etc. și vor îndepărtă ploșnițele de pat.

Sursă foto: pixabay

S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația reteteleluinicolai.ro.RO,……

4.2/5 - (38 votes)